Îndrumar de sărăcie.

Exercițiu de imaginație cu o premiză lungă și variante de răspuns ajutătoare:

Tu stai liniștit la tine acasă și te joci cu mașinuțele. Nu știi exact ce se întâmplă în țară, nici nu te interesează pentru că abia ai împlinit 4 ani și ești foarte preocupat(ă) de această nouă mașinuță și cum funcționează. Deodată se aude un ciocănit în ușă și niște domni în uniformă le spun părinților tăi să-și împacheteze lucrurile și să plece din casă. Sesizezi tonul autoritar și frica părinților tăi. Te sperii. Mama ta îți spune că totul e ok și că veți pleca într-o altă casă mai drăguță. Tu nu o crezi pentru că privirea, tonul și corpul ei care tremură spun altceva, dar nu e momentul să protestezi acum.

Câteva ore mai târziu ești într-o casă mult mai mică și mai sărăcăcioasă, iar în următorii ani înveți practic două cuvinte noi și dureroase: sărăcia și foametea.

Pe măsură ce crești afli că momentul ăla dureros în care ai pierdut confortul unei case frumoase și a unei mese sigure nu se numește confiscare, ci naționalizare și a fost un lucru bun. Pentru că părinții aveau mai mult, alți oameni aveau mai puțin. Statul a făcut dreptate luând de la voi și dând la alții. Pedeapsa voastră pentru înavuțire e sărăcia. Anii trec, îți faci propria familie și ajungi pe o linie de plutire. Nu te-ai îmbogățit, dar nici nu mai mori de foame. Se schimbă și regimul politic, copiii tăi cresc și își fac propriile familii. Acum ai 72 ani și unul dintre nepoții tăi vrea să se îmbogățească. Își face o afacere, citește și vrea să aibe succes financiar. Vezi asta, te sperii și vrei să îi transmiți că nu e bine ce face.

Cum procedezi?

A. Te sperii. Râzi de el și-i spui că n-o să reușească. Îl anunți că voi n-aveți bani de afaceri și că astea cu îmbogățirea sunt prostii. O bați la cap pe maică-să să-i zică să se angajeze și să își ia și el un serviciu ca tot omul “normal” că așa trebuie. Îl ameninți că-l dezmoștenești și n-o să mai primească 1/7 din apartamentul tău de două camere, semi-decomandat, Balta Albă, an construcție 1894. De Crăciun încerci să-l bați cu bastonul că e un netrebnic.

B. Îți aduci aminte cât de nasol a fost să pierzi ‘totul’ când aveai 4 ani. Stai de vorbă cu el și încerci să îl convingi că dacă are bani, îi poate pierde, deci e mai bine să nu aibe deloc. Adaugi în treacăt ‘Să n-ajungi, Doamne ferește, la pușcărie că n-are mă-ta bani să te scoată...’

C. Îți amintești de învățămintele comuniste. Îi explici că banii, resursele naturale, mâncarea, timpul, aerul și, în general, totul pe planetă e limitat. Dacă tu consumi mai mult, rămâne mai puțin pentru alții. Așa că pentru fiecare ban pe care îl produce afacerea lui, un om va sărăci. Mai bine să se ducă la muncă și să plătească impozite la stat pentru acei oameni care ar sărăci altfel.

D. Suferi în tăcere și speri să nu reușească. Îl suni zilnic și îl întrebi cum îi merge, cât timp are de gând să insiste înainte de a renunța, dacă nu mai bine s-ar angaja la loc, dacă mai are bani sau va ajunge să trăiască din pensia ta.

Argumentați în scris varianta de răspuns aleasă și oferiți-o cadou de Crăciun nepoților.