Cărți din școală și influența lor asupra mea.

Primul roman pe care l-am citit a fost Mara. Am înțeles atunci că e ok să fii o văduvă săracă cu doi copii. A fost destul de greu pentru părinții mei să mă convingă că sunt un pic cam tânără să fiu văduvă, să am copii și că nu e dificil să fii sărac, dar e mai bine să fii bogat. Cel mai greu le-a fost să imi explice că nu se mai folosesc creițarii și că acum moneda se numește leu. Când nu mă găseau în fața școlii veneau după mine pe podul de la Izvor acolo unde stăteam și vindeam fructe și legume culese de prin parc. Strângeam încă de pe atunci bani pentru înmormântare și pentru cei doi copii în trei ciorapi la capul patului fiindcă așa am citit eu că face Mara. Între timp m-am făcut mare și m-am căsătorit. Pentru că am admirat-o foarte mult pe Mara am căutat să-mi găsesc și eu un bărbat ca al ei. Nu, nu mort, cizmar. N-am mai găsit așa că a trebuit să mă mulțumesc cu un ‘shoe designer’ și să-l prezint eu ca fiind mai mult cârpaci (se supără pe mine de fiecare dată). Mă cam deranjează că nu stă mai bucuros la bort decât acasă, deși eu prin cârciumi l-am căutat să fiu sigură. Dar aia e, dacă mă lasă văduvă cu doi copii eu sunt mulțumită. Am uitat să menționez că eu de meserie vând legume și fructe în piață și că pe fie-mea dacă nu o să o bată bărbată-su o să îl bat eu pe el de o să-i sună apa în capul ăla sec de papagal.

Al doilea roman pe care l-am citit a fost Baltagul. Ah! Ce carte! Ce urmărie! Cât suspans! Atât de autentic cum n-am mai citit de atunci încoace, deși citesc ziare zilnic. S-au chinuit mult ai mei să mă convingă că că n-au de unde să-mi cumpare baltag și să mă întorc acasă de la Măgura Tarcăului că eu nu acolo locuiesc. Din fericire, m-au convins la timp cât să nu ratez examenul de capacitate. Din păcate, n-au reușit să mă convingă că bătaia în cuplu nu e ok așa că acum bărbată-miu dacă vrea să-mi demonstreze că mă iubește trebuie să mă bată. Inutil să spun că Fifty Shades of Grey e filmul meu preferat!

Prin liceu a fost mai nasol că am citit Enigma Otiliei. Am umplut casa de panglici. Îmi prindeam chiloții de umeri cu ele că nu știam de unde să-mi cumpăr jupoane. Am început să port din senin rochii și aproape i-am înebunit pe ai mei că refuzam cu plânsete și urlete să-mi fac curat în cameră. Mi-am luat un iubit de vârsta mea și unul de 40 ani ca să pendulez nehotărâtă între ei. Cu iubitul de 40 ani a fost greu pentru că nu exista internet pe vremea aia și el era obișnuit să dea bomboane, nu să primească. Doamne, cât l-am mai alergat prin parc! Credea că sunt de la poliție și tot fugea de mine. Într-un final ne-am lămurit, m-a lăsat să-i spun Papadopol și ne-am văzut un timp. Când l-am anunțat că îl aleg pe el și că ne putem căsători a fugit mâncând pământul și urlând ceva ca sunt minoră și pușcărie dacă se află. Un ciudat!

Cu Ion însă a fost însă adevăratul început al vieții mele. În primul rând că eu când am citit scena aia cu pupatul pământului, m-am dus în fața blocului, mi-am lipit buzele de el și nu mi le-am mai dezlipit până nu m-au luat domnii de la salvare de acolo. Ca să mă liniștească, ai mei pe lângă pastilele alea care mă adormeau mi-au luat și niște pământ la țară. Au zis că dacă nu-mi revin măcar să nu deranjez vecinii. Au răsuflat ușurați când a venit la mine un băiat pe nume Ion să-mi admire pământul și eu l-am izgonit de acolo cu pietre urlând că mă încurc cu el că nu vreau să-mi iau bătaie de la tata și nici să rămân mamă văduvă după un afemeiat pe interes, eu îmi aștept cizmarul. De atunci locuiesc la țară și pe cuvântul meu dacă nu-s fericită. Mai ales de când mi-au schimbat pastilele.

Cam asta e poveste vieții mele și a felului în care m-a influențat literatura școlară. Mi-ar fi fost mai bine dacă erau interzise romanele de mai sus? Nu știu! Dar cu siguranță m-ar fi ajutat dacă băgam mai puține halucinogene înainte să le citesc.